JUSTIŢIE

Un fost colaborator al miliţiei transnistrene, condamnat la 15 ani de detenţie pentru răpirea şi torturarea unui cuplu din r. Floreşti

post-img

La 5 august 2020, prin sentinţa Judecătoriei Soroca (sediul Central), un fost colaborator al miliţiei transnistrene a fost condamnat la 15 ani privaţiune de libertate pentru infracţiunile de violare de domiciliu, răpire şi acte de tortură în privinţa a doi locuitori ai raionului Floreşti. Instanţa de judecată a admis integral acţiunea civilă şi a dispus încasarea în beneficiul celor două victime a sumei de 20 000 euro cu titlu de prejudiciu moral. Această sentinţă poate fi contestată la Curtea de Apel Bălţi în termen de 15 zile.

Sentinţa a fost anunţată şi de Asociaţia Promo-LEX, care aminteşte şi despre caz: În noaptea de 8 spre 9 aprilie 2015, angajaţi ai miliţiei transnistrene au răpit din propria locuinţă un cuplu, cetăţeni ai Republicii Moldova. Aceştia au fost târâţi noaptea, pe drumul pietruit din sat, băgaţi într-o luntre şi transportaţi în stânga Nistrului la ”comisariatul de miliţie din or. Camenca”. Acolo victimele au fost bătute cu bestialitate, plasate în izolatorul de detenţie preventivă şi învinuite de furtul a doi iepuri.

Maltratările au durat pe parcursul a 3 zile. Tocmai la data de 12 aprilie 2015, datorită intervenţiei autorităţilor constituţionale, cei doi locuitori ai r. Floreşti au avut posibilitatea de a se întoarce acasă. Expertiza medico-legală, efectuată după eliberarea victimelor a stabilit numeroase traumatisme fizice pe corpurile acestora, în acelaşi timp au fost constatate consecinţe psiho-emoţionale, ca urmare a presiunilor la care au fost supuse victimele în timpul detenţiei ilegale. Suplimentar, cele două victime au fost nevoite să treacă şi un curs de reabilitare în cadrul Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii ”Memoria”, care a eliberat şi o expertiză în acest sens ce a fost luată ca probă în cadrul dosarului penal.

Până în ianuarie 2020, cauza penală intentată de către autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova a fost suspendată pentru că învinuiţii se eschivau de la urmărirea penală. În ianuarie 2020 cauza penală a fost reluată odată ce autorităţile constituţionale au reuşit să reţină pe unul dintre învinuiţi. La 20 martie 2020, cauza penală a fost înregistrată pe rol în instanţa de judecată şi examinată în fond cu pronunţarea sentinţei motivate la 5 august 2020.

”Cu regret, din numărul mare de cazuri de răpire, maltratare şi tortură comise de către reprezentanţi ai organelor de forţă din regiunea transnistreană, această cauză este printre puţinele, sau chiar prima, care a ajuns să fie examinată de către instanţa de judecată. În celelalte cauze, victimele abuzurilor nu-şi pot găsi dreptatea pentru că persoanele responsabile fie nu sunt identificate, fie se eschivează de la urmărire penală. Asociaţia Promo LEX a atras atenţia asupra cazurilor în care grupările compuse din angajaţi ai miliţiei transnistrene se deplasează nestingherit prin localităţile din dreapta Nistrului pentru presupusa investigaţie a crimelor. Acest caz totodată demonstrează că autorităţile constituţionale dispun de pîrghii şi posibilităţi pentru a finaliza urmăririle penale şi pot atrage la răspundere penală infractorii indiferent de locul aflării acestora. Cazul a fost documentat minuţios şi administrate eficient probele acuzării”, spune avocatul Asociaţiei Promo-LEX, Pavel Cazacu.

În acest context, Asociaţia Promo-LEX îndeamnă repetat autorităţile constituţionale să depună eforturi şi diligenţă maximă pentru a-şi executa obligaţiile pozitive asumate de a atrage la răspundere persoanele care comit ilegalităţi indiferent de locul comiterii acestora pe teritoriul Republicii Moldova