JUSTIŢIE

Un deţinut riscă o nouă pedeapsă, după ce a ameninţat şi şantajat o femeie

post-img

Un bărbat, aflat în detenţie, s-a ales cu o altă cauză penală, fiind învinuit de şantaj, şi riscă o nouă pedeapsă cu închisoare de la  7 la 10 ani şi cu amendă în mărime de până la 117 500 de lei.

Pe  data de 18 martie, o femeie în vârstă de 35 ani, locuitoare a capitalei, s-a adresat cu o plângere la Inspectoratul de Poliţie Botanica al Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, precum că este şantajată de către un bărbat cu care a făcut cunoştinţă pe reţelele de socializare, şi care deţine poze compromiţătore şi ameninţă că le va publica pe reţelele de socializare.

Poliţiştii au stabilit că suspectul în vârstă de 21 de ani, originar dintr-o localitate din r. Ialoveni, care la moment se află în detenţie într-un penitenciar,  sub pretextul că ar deţine poze compromiţătoare ale acesteia cu caracter intim, ar fi ameninţat-o şi i-a cerut 10 000 lei. În caz contrar, acesta ameninţa că va publica imaginile pe reţelele de socializare. În urma discuţiilor victimei cu suspectul, cei doi au stabilit  că femeia urmează să-i transmită suma de 5 000 lei.

Astfel, la data de 19 martie, femeia s-a întâlnit cu un tânăr, pentru a-i transmite suma de 5 000 lei, iar în momentul transmiterii acesta a fost reţinut de ofiţerii de investigaţie a IP Botanica. Individul a fost escortat la inspectorat pentru audieri.

În cadrul acţiunilor procesual penale, tânărul care a luat banii s-a dovedit a fi în vârstă de 20 ani. Acesta a recunoscut că a fost intermediar, fiind rugat de către un cunoscut să meargă la întâlnire pentru a lua banii.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 189, alin.(3), Cod Penal al RM. Conform legislaţiei în vigoare, persoanele culpabile de „Şantaj” riscă închisoare de la  7 la 10 ani cu amendă în mărime de până la 117 500 de lei.