JUSTIŢIE

Un deputat va cere recuzarea unui judecător de la Curtea Constituţională de la examinarea dosarului cu privire la creditul rus

post-img

Ministrul Finanţelor Serghei Puşcuţa, care ar fi participat la negocierea creditului rus (după spusele preşedintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi), ar fi rudă cu Eduard Ababei, judecători la Curtea Constituţională. Din acest motiv, deputatul Sergiu Litvinenco anunţă că va cere recuzarea lui Ababei de la şedinţa CC în care vor fi examinate sesizările cu privire la împrumutul oferit de Rusia.

Sergiu Litvinenco spune că, relaţia de rudenie dintre Eduard Ababei şi Serghei Puşcuţa, relalată în presă cu mai mult timp în urmă, nu a fost  dezminţită de niciunul dintre cei doi.

„Anterior, la una din şedinţele Biroului permanent al Parlamentului, Preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a declarat că anume Serghei Puşcuţa, având calitatea de ministru al finanţelor, este persoana care a fost coordonatorul principal al negocierii şi încheierii Acordului de împrumut cu Federaţia Rusă”, mai spune Litvinenco.
 
„Conform legislaţiei naţionale – art.17 lit.a) din Legea nr.317/1994 cu privire la Curtea Constituţională –, judecătorul Curţii Constituţionale este obligat să-şi îndeplinească atribuţiile cu imparţialitate.

În sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Micallef împotriva Maltei), relaţia de rudenie a unui judecător cu oricare parte dintr-un proces este un element care face să nu se respecte principiul de ”imparţialitate”. Altfel spus, nu poate fi considerat imparţial judecătorul care este rudă cu oricare parte a procesului pe care îl judecă.

De aceea, dacă informaţia referitoare la relaţia de rudenie este veridică, consider că judecătorul Curţii Constituţionale Eduard Ababei nu poate participa la examinarea sesizărilor pe marginea constituţionalităţii Acordului de împrumut cu Federaţia Rusă”, mai explică deputatul PAS Litvinenco.

Astfel, deputatul anunţă că a formulat o cerere de recuzare a judecătorului Eduard Ababei de la participarea în cadrul acestui dosar, cerere care va fi depusă în ziua în care Curtea va decide examinarea dosarului, la începutul şedinţei, cu excepţia situaţiei în care Eduard Ababei se va autorecuza.

La acelaşi subiect:
 

Curtea Constituţională anunţă când va examina sesizările ce ţin de creditul rus