JUSTIŢIE

Un comandant adjunct al Trupelor de Carabinieri, trimis în judecată pentru corupţie

post-img

Comandantul adjunct pentru lucru educativ al Batalionului 2 mobil – operativ cu dislocarea pe lângă Statul Major al Unităţii Militare 1002 a Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI va compărea pe banca acuzaţilor pentru corupere pasivă. Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a expediat cauza penală de învinuie a acestuia în judecată.

Potrivit rechizitoriului, în intervalul lunilor noiembrie – decembrie 2017, comandantul a pretins şi primit de la un subaltern 150 de euro pentru a-i acorda concediu de stimulare pe un termen de 5 zile. La fel, inculpatul a procedat cu un alt militar în termen, de la care a estorcat şi primit 300 de euro pentru a-i acorda concediu anual de 5 zile înainte de termenul stabilit conform graficului concediilor anuale obligatorii ale militarilor.

Dacă va fi recunoscut vinovat, el riscă închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 200 000 la 300 000 mii de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani. De asemenea, inculpatul poate fi obligat să achite şi cheltuieli judiciare în cuantum de 3818 lei.