JUSTIŢIE

Un chişinăuian a fost reţinut, fiind suspecat de furtul unui automobil

post-img

Un tânăr de 29 de ani, locuitor al Chişinăului, a fost reţinut şi cercetat penal pentru furtul unui automobil de pe strada Alexandru cel Bun din sectorul Râşcani al capitalei.

În dimineaţa zilei de 29 martie, proprietarul automobilului, în vârstă de 61 de ani, a anunţat poliţia că i-ar fi fost sustras automobilului de model „Volvo 240”, care era parcat în faţa porţii pe str. Alexandru cel Bun.

După ce făptaşul a fost reţinut şi escortat la Inspectoratul de poliţie pentru audieri, acesta şi-a recunoscut vinovăţia, comunicând că a furat automobilul şi l-a dus la un punct de colectare a metalului uzat, pentru a obţine un profit. Proprietarului i-a fost cauzat un prejudiciu în sumă de 10  de mii de lei.

Suspectul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru diferite genuri de infracţiuni.

Bărbatul este cercetat penal pentru furt, care potrivit legislaţiei se pedepseşte cu amendă în mărime de la 32 500 de lei la 67 500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 ore, sau cu închisoare de până la patru ani, anunţă Poliţia Municipiului Chişinău într+un comunicat de presă.