JUSTIŢIE

Un cetăţean al Ucrainei a fost condamnat pentru provocarea unui accident soldat cu trei morţi

post-img

Un cetăţean al Ucrainei a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru provocarea unui accident soldat cu decesul a trei persoane. Potrivit Procuraturii raionului Criuleni, acesta a fost privat şi de dreptul de a conduce mijlocul de transport timp de patru ani.

Tragedia a avut loc pe data de 2 iulie, pe traseul M-14, în apropiere de satul Măgdăceşti. Inculpatul şi concubina sa se întorceau din Ucraina cu maşina. Şoferul nu a manifestat prudenţă în trafic, a ieşit pe contrasens şi a lovit un automobil care se deplasa regulamentar din sens opus.

Impactul a fost atât de puternic încât şoferul şi pasagerul din maşina lovită, care erau angajaţi ai Serviciului Situaţiilor Excepţionale Buiucani, au murit pe loc. Mai târziu, din cauza traumatismelor incompatibile cu viaţa, la spital s-a stins din viaţă şi concubina inculpatului.

Procurorii, care au solicitat condamnarea bărbatului la 6 ani şi 8 luni de închisoare, consideră sentinţa aplicată de magistraţi prea blândă şi anunţă că o vor contesta.