JUSTIŢIE

Un cetăţean al Republicii Moldova anunţat anterior în căutare, reţinut pe teritoriul Federaţiei Ruse

post-img

Un bărbat de 30 de ani, originar din Hîncesti, dat în căutare şi condamnat la 16 ani de închisoare, a fost reţinut pe teritoriul oraşului Moscova din Federaţia Rusă.

Acţiunile de reţinere s-au desfăşurat la 8 aprilie, curent, de ofiţerii de investigaţii ai IP Hînceşti în comun cu OAI a Federaţiei Ruse şi cu suportul Direcţiei de Cooperare Poliţienească Internaţională a IGP.
 
Bărbatul a fost dat în căutare de IP Hînceşti în anul 2016, fiind condamnat pentru tâlhărie şi trafic de fiinţe umane.
 
La cererea organelor competente ale Republicii Moldova, bărbatul a fost plasat în arest pe teritoriul Federaţiei Ruse şi urmează a fi extrădat în Republica Moldova, unde îşi va ispăşi pedeapsa anterior stabilită.