JUSTIŢIE

Un bărbat, trimis în judecată. A încercat să ajute patru cetăţeni străini să treacă frontiera ilegal

post-img

Un locuitor al raionului Teleneşti a fost trimis în judecată pentru facilitarea traversării frontierei a trei cetăţeni ai Bangladeshului şi un cetăţean al Uzbekistanului, care intenţionau să ajungă în Italia.

Bărbatul nu a acţionat de unul singur, ci a fost ajutat de alte două persoane. Pentru operaţiunea în care s-au angajat, grupul a cerut şi a primit suma de 8000 euro. Pentru această faptă, infractorii riscă pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 7 ani.

Făptaşii au fost reţinuţi în flagrant în timp ce le facilitau migranţilor trecerea ilegală peste râul Prut în apropierea com. Branişte din raionul Râşcani, pentru a ajunge în România.

Acţiunile de urmărire penală şi măsurile speciale de investigaţii au fost întreprinse de către colaboratorii din cadrul Direcţiei Nord a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră de comun cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, sub conducerea Oficiului „Nord” al PCCOCS.