JUSTIŢIE

Un bărbat din oraşul Edineţ riscă amendă pentru că şi-a perfectat ilegal un act oficial

post-img

O carte de identitate românească cu indicii de falsificare a fost depistată de către poliţiştii de frontieră din punctul de trecere Cahul, dejucând astfel planul unui conaţional de a se legitima în calitate de cetăţean al României pe teritoriul Germaniei. Incidentul a fost semnalat ieri, 1 mai.

Pe sensul de ieşire din ţară la linia de control s-a apropiat un mijloc de transport de model Volkswagen Golf cu plăcuţele de înmatriculare moldoveneşti. În timpul identificării persoanelor, unul din pasageri a devenit agitat, fapt pentru care poliţistul de frontieră a luat decizia de a efectua controlul suplimentar.

Tânărul în vârstă de 28 ani a prezentat cartea de identitate care ar fi fost eliberată de autorităţile de drept din România. Asupra documentului au fost identificate semne vizibile de falsificare. Audiat, cetăţeanul moldovean originar din oraşul Edineţ a comunicat că şi-a perfectat actul recent prin intermediul unei persoane necunoscute, contra sumei de 100 de euro.

Poliţiştii de frontieră continuă cercetările pentru elucidarea cazului dat. Dacă se va dovedi vinovăţia, bărbatul riscă o amendă în mărime de până la 32.500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la 2 ani.