JUSTIŢIE

Un bărbat din Cricova angaja tinere să vândă fructe în Piaţa Centrală din Chişinău, apoi le impunea să se prostitueze

post-img

Un bărbat cu vârsta de 50 de ani, domiciliat în oraşul Cricova, a fost reţinut fiind suspectat de trafic de copii în scop de exploatare sexuală comercială.

În urma investigaţiilor efectuate de procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale şi ofiţerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, s-a stabilit că suspectul, de la începutul anului 2018, a profitat de poziţia de vulnerabilitate a cinci tinere, printre care două minore, pe care le-a determinat să presteze servicii sexuale.

Minorele au fost recrutate sub pretextul angajării în calitate de vânzător la ghereta de fructe gestionată de către suspect, amplasată în Piaţa Centrală din mun. Chişinău. Ulterior, tinerele erau impuse să presteze servicii sexuale comerciale beneficiarilor identificaţi din timp de către traficant.

Pentru serviciile prestate, victimele primeau câte 500 de lei de la fiecare client, ulterior fiind deposedate de către învinuit de mijloacele băneşti obţinute. 

În acest caz, a fost iniţiată o cauză penală pe faptul comiterii infracţiunii de trafic de copii, iar suspectul a fost arestat pe un termen de 20 zile.
Dacă îi va fi dovedită vinovăţia, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani.