JUSTIŢIE

Un bărbat din Chişinău s-a dat drept nepotul unui judecător şi a luat mită pentru a influenţa decizia privind un agent economic

post-img

Un bărbat din Chişinău va ajunge pe banca acuzaţilor, fiind învinuit de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, pentru acceptarea şi primirea mijloacelor băneşti susţinând că are influenţă asupra persoanelor cu demnitate publică, pentru a-i face să îndeplinească acţiuni în exercitarea funcţiei sale în următoarele circumstanţe. Procuratura Anticorupţie anunţă că a finalizat urmărirea penală şi a transmis în judecată cauză penală în privinţa acestuia.

În perioada anului 2017, învinuitul, prezentându-se drept jurist şi nepot al unui preşedinte de instanţă judecătorească din Chişinău, susţinând că îl poate determina pe acesta să influenţeze adoptarea unei decizii favorabile de către judecători în interesele unui agent economic pe un dosar civil, pentru care a solicitat şi primit suma de 3480 euro.

Învinuitul şi-a recunoscut vina în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, încheind un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorul, iar dacă instanţa de judecată îl va găsi vinovat, învinuitul riscă o amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani.

De menţionat că, învinuitul a fost condamnat recent la 8 luni de închisoare, pentru comunicarea mincinoasă cu bună ştiinţă despre actul de terorism (art.281 Cod Penal), pentru alertă falsă cu bombă la judecătoria Chişinău, sediul Centru, săvârşită în vederea amânării unei şedinţe de judecată pe o cauză în care învinuitul promisese influenţarea deciziei judecătorilor.