JUSTIŢIE

Un bărbat din Bălţi va ajunge în faţa magistraţilor, pentru trafic de influenţă

post-img

Procurorii anticorupţie au transmis spre examinare instanţei de judecată, cauza penală în privinţa unui cetăţean din municipiul Bălţi, învinuit de trafic de influenţă, conform 326 alin. (1) din Codul penal.

Urmărirea penală a fost pornită în urma unui autodenunţ, făcut de o persoană de la care învinuitul a pretins şi primit ulterior mijloace băneşti în sumă de 600 de  Euro, menţionând că poate influenţa persoanele publice din cadrul Agenţiei Servicii Publice, pentru a facilita obţinerea permisului de conducere de categoria ”C”.

În cadrul audierilor, învinuitul şi-a recunoscut vina.

Dacă va fi recunoscut vinovat de către instanţa de judecată, acesta riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani. 

Totodată, procurorii au solicitat şi încasarea cheltuielilor judiciare, în valoare de 11.009 lei, din contul înculpatului.