JUSTIŢIE

Trei persoane vor fi judecate pentru extorcarea a 23 de mii de euro

post-img

Procuratura Anticorupţie anunţă despre finalizarea urmăririi penale şi transmiterea în judecată a cauzei penale în privinţa a 3 persoane, un bărbat şi rudele acestuia, de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

Temei de a porni urmărirea penală a servit plângerea unui bărbat din Ungheni, căruia i-au fost estorcate mijloace băneşti în sumă de 23 000 de euro, pentru a-i elibera fiul din detenţie. 

Conform materialelor cauzei, fiul denunţătorului, activând în calitate de poliţist de sector într-un sat din Ungheni, a fost reţinut şi era cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de tortură, în februarie 2017. Concubina acestuia l-a convins pe denunţător, că fratele ei, poate contribui la eliberarea fiului acestuia din detenţie, în schimbul unei sume de 23 de mii de euro.

În urma unei discuţii prin „skype”, cu fratele concubinei fiului să, aflat la Moscova la câştig, denunţătorul a fost convins de ultimul, în virtutea faptului că a activat anterior în calitate de poliţist, că are cunoştinţe printre procurori şi judecători, care ar putea soluţiona favorabil situaţia celui deţinut, cu eliberarea acestuia şi recalificarea faptei comise. În schimbul “serviciilor” respective, a solicitat transmiterea a 23 000 euro către rudele sale. Deşi ulterior suma a fost transmisă integral estorcatorilor, fiul denunţătorului a rămas în detenţie, într-un final fiind condamnat la 6 ani şi 6 luni de închisoare.

Prin urmare, cei trei membri ai familiei, învinuiţi de trafic de influenţă, dintre care doar unul îşi recunoaşte vina, riscă o pedeapsă de la 3 la 7 ani ani de închisoare.