JUSTIŢIE

Trei bărbaţi au fost trimişi în judecată pentru trafic de influenţă

post-img

Procurorii anticorupţie au finalizat urmărirea penală şi au transmis instanţei de judecată cauza penală în privinţa a trei bărbaţi învinuiţi de săvârşirea, în complicitate, a infracţiunii prevăzute la art.326 Cod Penal- trafic de influenţă.

Temei pentru începerea urmăririi penale a servit plângerea unui cetăţean privind acţiunile ilegale ale unui bărbat care pretindea de la acesta bani în sumă de 10 000 de euro, în vederea determinării unor angajaţi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, să radieze din baza de date „Căutare” informaţia privind anunţarea în căutare a surorii declarantului, care la acel moment se afla peste hotarele ţării.

Drept urmare, pentru realizarea “serviciului” menţionat, organizatorul a primit mijloace financiare în sumă de 5 000 euro de la cetăţean. Ulterior, pretinzând suma de 3000 de euro, învinuiţii o primesc, transmiterea acestora fiind efectuată sub controlul ofiţerilor de investigaţie ai Centrului Naţional Anticorupţie.

Fiind pus sub învinuire, organizatorul infracţiunii şi unul din complici şi-au recunoscut vina integral în comiterea traficului de influenţă şi au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Al treilea complice nu şi-a recunoscut vinovăţia.

În privinţa celor trei este aplicată măsura preventivă – obligarea de nepărăsire a localităţii.

Dacă instanţa de judecată îi va găsi vinovaţi, cei trei riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani.