JUSTIŢIE

Trafic de influenţă la obţinerea terenurilor

post-img

O locuitoare a Chişinăului a fost condamnată recent pentru trafic de influenţă, cu primirea de bunuri în proporţii deosebit de mari.

Procuratura municipiului Chisinau a demonstrat că, în intervalul anilor 2011 – 2012, inculpata a pretins şi primit de la un bărbat 24 mii de euro, căruia i-a promis că poate influenţa anumite persoane publice din cadrul Primăriei capitalei şi Ministerului Construcţiilor să-i „aranjeze” obţinerea în proprietate a patru terenuri, a câte 6 ari fiecare - toate amplasate în regiunea Grădinii zoologice.

De asemenea, pentru această sumă, urma a fi schimbata şi destinaţia loturilor, din agricolă, în terenuri pentru construcţii.

Mai bine de cinci ani bărbatul a tot aşteptat să obţină terenurile, iar inculpata inventa diverse pretexte până când a dispărut cu tot cu bani. Anul trecut, pătimitul s-a adresat organelor de drept, iar inculpata a fost reţinută.

Recent, pentru cele comise aceasta a fost condamnată la o amendă penală de 200 mii de lei. De asemenea, instanţa a dispus încasarea de la inculpată în folosul statului a sumei de 24 mii de euro.

Sentinţa este cu drept de atac.