JUSTIŢIE

Sentinţă în dosarul omorului lui Teodor Ţăranu: Ani grei de închisoare şi sute de mii de euro drept prejudiciu moral

post-img

Tânărul care, la sfârşitul lunii iunie, l-a împuşcat mortal pe Teodor Ţăranu, fiul analistului Anatol Ţăranu, a fost condamnat la 13 ani şi patru luni de închisoare. Acesta urmează să-şi ispăşească pedeapsa într-un penitenciar de tip închis.

Procurorul Sergiu Zamă a declarat pentru IPN că, în conformitate cu hotărârea instanţei, condamnatul urmează să achite familiei victimei 165 de mii de lei pentru prejudiciul material şi 300 de mii de euro pentru prejudiciul moral cauzat.

Prezent la şedinţa de judecată, tatăl victimei, analistul Anatol Ţăranu, a declarat pentru presă că este convins că avocaţii inculpatului vor contesta decizia instanţei la Curtea de Apel. Judecata nu a răspuns la principala întrebare, şi anume care au fost motivele omorului. „Bănuiesc că, de fapt, la mijloc nu a fost încercarea inculpatului de a explica faptul că el, chipurile, nu-şi dă seama despre ce este vorba. S-a întâmplat un lucru care este caracteristic pentru acest spaţiu dintre Prut şi Nistru de 200 de ani”, a mai spus Anatol Ţăranu.

Condamnatul, în vârstă de 32 de ani, nu a fost prezent la şedinţa de judecată, iar apărarea afirmă că acesta este dreptul său.

Teodor Ţăranu, în vârstă de 30 de ani, a fost împuşcat pe 30 iunie într-un apartament din sectorul Buiucani al capitalei. La faţa locului, oamenii legii au depistat pistolul, deţinut legal de către suspect. Potrivit oamenilor legii, victima a fost împuşcată de suspect în urma unui conflict iscat între ei, ambii fiind în stare de ebrietate.