JUSTIŢIE

Şapte gardieni de la un penitenciar din Republica Moldova, condamnaţi la ani grei pentru tortură

post-img

Şapte foşti angajaţi ai Penitenciarului nr. 2-Lipcani, care acum doi ani au fost achitaţi de către Judecătoria militară Chişinău, au fost trimişi după gratii prin decizia Curţii de Apel Chişinău. Cei şapte sunt învinuiţi de torturarea unui deţinut.

Potrivit Procuraturii Generale, fostul şef al Penitenciarului a fost condamnat la nouă ani de închisoare, iar subalternii acestuia – la opt ani şi şase luni de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere pe un termen de zece ani. Condamnaţii au fost obligaţi să achite părţii vătămate câte 80 de mii de lei pentru prejudiciul moral cauzat.

Decizia Curţii de Apel Chişinău este executorie, însă poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiţie.

Procurorii au demonstrat că, în iunie 2013, inculpaţii l-au escortat pe unul dintre deţinuţii penitenciarului într-un birou de serviciu, unde i-au aplicat multiple lovituri cu pumnii, picioarele şi bastoanele de cauciuc peste diferite părţi ale corpului. Acest lucru s-a întâmplat pentru a-l pedepsi pe deţinut, care deseori reclama încălcarea drepturilor sale de către administraţia penitenciarului în care-şi ispăşea pedeapsa.

Conform raportului de expertiză medico-legală, victima a fost lovită de cel puţin 11 ori. Procurorii au aflat despre acest caz la linia fierbinte a Procuraturii, unde au sunat rudele deţinutului.