JUSTIŢIE

Republica Moldova a fost obligată de CEDO să achite despăgubiri de mii de euro unui pensionar din Glodeni

post-img

Guvernul Republicii Moldova a fost obligat să achite 7.680 de euro despăgubiri unui pensionar din Glodeni, care a fost internat forţat în Spitalul de Psihiatrie în urma unui incident care a avut loc în luna mai 2014. Bărbatul ar fi lovit-o peste faţă pe Valentina Buliga, fost ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Marţi, 4 septembrie 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a emis o hotărâre prin care a constatat că a fost încălcat articolul 5 al. 1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului în privinţa pensionarului. CtEDO a obligat Statul Republica Moldova să-i achite reclamantului 6 mii de euro în calitate de prejudicii morale şi 1.680 de euro – costuri şi cheltuieli, potrivit unui comunicat de presă al Promo-LEX.

Mihail Dogotari are 76 de ani şi ar fi lovit-o peste faţă pe Valentina Buliga, ex-ministra Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Incidentul a avut loc în luna mai a anului 2014 atunci când Buliga a mers la o întâlnire cu locuitorii raionului Glodeni. Fostul inginer Mihail Dogotari, fiind nemulţumit de Casa Naţională de Asigurări Sociale care i-a calculat o pensie mai mică decât i s-ar cuveni, a abordat-o pe Valentina Buliga la finalul întâlnirii cu cetăţenii. Bărbatul avea stabilită o pensie de aproximativ 58 de euro. După întâlnire, a adresat ministrei o întrebare privind metoda de calcul şi a susţinut că coeficientul folosit a fost greşit şi că pensia este prea mică. Ministra a răspuns că pensia sa este suficient de mare şi a pus sub semnul întrebării, într-un mod ironic, dacă reclamantul chiar înţelegea sensul cuvintelor utilizate în întrebarea sa. Răspunsul l-a înfuriat pe reclamant şi a lovit-o peste faţă.

După incident în privinţa pensionarului a fost pornită o cauză penală pentru huliganism. La 2 iulie 2014, la solicitarea procurorului, Judecătoria sectorului Glodeni a dispus o examinare medico-psihiatrică staţionară a reclamantului. La 18 septembrie 2014, reclamantul a fost arestat de un grup de cinci ofiţeri de poliţie şi dus la Spitalul de Psihiatrie Chişinău, unde a fost ţinut mai bine de 7 zile.

În februarie 2015, reclamantul a depus o plângere la Înalta Curte de la Strasbourg, în care a invocat că i-a fost încălcat dreptul la libertate şi siguranţă prevăzut de articolul 5 CEDO.

CtEDO a considerat că detenţia reclamantului la psihiatrie a fost în contradicţie cu prevederile art. 5 a Convenţiei şi a dispus achitarea prejudiciilor morale şi a costurilor în beneficiul reclamantului.