JUSTIŢIE

Proiect de lege pentru modificarea Constituţiei, supus dezbaterilor publice

post-img

Un proiect lege pentru modificarea Constituţiei este propus pentru consultări publice. Acesta urmăreşte atingerea obiectivului în ceea ce priveşte termenul iniţial de numire a judecătorilor şi selectarea judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, precum şi concretizarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii în procesul de autoadministrare a sistemului judecătoresc, componenţei şi competenţelor acestuia.

Modificările propuse se referă la faptul că judecătorii vor fi numiţi în funcţie, până la atingerea plafonului de vârstă, de către preşedintele Republicii Moldova, la propunerea CSM. Judecătorii pot avea doar imunitate funcţională în condiţiile legii. CSM care este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti, va fi consultat obligatoriu în procesul de bugetare al instanţelor judecătoreşti.

Potrivit Ministerului Justiţiei, proiectul de lege va consolida independenţa, responsabilitatea, imparţialitatea, eficienţa şi transparenţa sistemului judecătoresc.

Un proiect de lege pentru modificarea Constituţiei similar în partea ce ţine de reforma sistemului judecătoresc a fost înregistrat în Parlament în ianuarie 2018. „Din considerentul neadoptării Legii constituţionale timp de un an de la prezentarea iniţiativei de modificare, propunerea a fost declarată nulă. Dar, având în vedere importanţa şi valoarea propunerilor de revizuire a Constituţiei, Ministerul Justiţiei a demarat din nou procedura creaţiei legislative”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Proiectul legii constituţionale a fost avizat de Comisia de la Veneţia. În Opinia sa din 19 martie 2018, a calificat drept binevenite propunerile de modificare a Constituţiei, având drept obiectiv îmbunătăţirea independenţei şi eficienţei sistemului judecătoresc.