JUSTIŢIE

Procurorul General: În perioada jafului bancar instituţiile de stat erau acaparate

post-img

Zeci de instituţii de stat au fost implicate direct şi indirect în jaful bancar din Republica Moldova care a avut loc în perioada anilor 2009 – 2014. Totodată, Banca Naţională şi organele de conducere ale instituţiilor s-au prefăcut că nu văd ceea ce se întâmplă în Banca de Economii, Banca Socială şi UniBank.

„Au fost arestaţi şi traşi la răspundere aproximativ 10 lucrători ai sistemului bancar, majoritatea dintre ei sunt foştii membri ai bordului de conducere a Băncii Naţionale a Moldovei. Banca Naţională în acest furt a jucat un rol foarte negativ. Problema furtului miliardul constă în faptul că acest fenomen a arătat că instituţiile de stat erau în acel moment acaparate. Nicio instituţie de stat nu şi-a realizat misiunea”, a declarat Alexandr Stoianoglo în cadrul emisiuni „O nas” de la postul de televiziune Jurnal TV.

Alexandru Stoianoglo susţine că Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor a trimis în toţi aceşti ani procuraturii mii de foi cu privire la procesele care aveau loc în sistemul bancar, însă acestea erau trecute cu vederea. În prezent, în baza acelor materiale adunate de către SPCSB sunt efectuate mai multe verificări. „Am adunat un volum de informaţii care ne permite să facem o concluzie pe marginea faptului că mulţi angajaţi ai Băncii Naţionale au fost implicaţi în jaful bancar. Directorii nu au întreprins absolut nimic începând cu anul 2012 când s-au început problemele la Banca de Economii pentru instaurarea administrării speciale, pentru a monitoriza în general situaţia din sistemul bancar”, a spus el.

„În noiembrie 2014, Banca de Economii şi Banca Socială au acordat credite în valoare de 13 miliarde de lei. Această sumă este egală cu tot volumul de credite care au fost acordate de toate băncile din Republica Moldova în decursul unui an. Aceste credite au fost acordate fără existenţa unor resurse financiare pentru că era clar că Banca de Economii şi Banca Socială erau falimentate. Totuşi, acestea au acordat credite unor agenţi economici care nu aveau activitate economică. Banca Naţională a creat o impresie că nu vede nimic. Aceste credite într-un mod ciudat au fost închise fără ca să fie stinse cu banii reali. Creditele au fost închise prin introducerea manuală a unor date în sistemele bancare. Astfel, banii din buget erau scoşi, iar acolo totul era într-un fel corect şi nimănui nu-i păsa de acest lucru”, menţionează procurorul general.

Alexandru Stoianoglo precizează că acesta este doar un exemplu de inacţiune a Băncii Naţionale, însă astfel de exemple există într-un număr foarte mare. „Oamenii care au comis aceste încălcări şi au fost implicaţi în aceste acţiuni vor fi pedepsiţi. Ei au două soluţii: fie colaborează cu ancheta, fie în cel mai apropiat timp le vor fi înaintate acuzaţiile, iar dosarele lor vor fi trimise în judecată”, a spus el.

Procurorul general susţine că numărul de persoane şi instituţii implicate în jaful bancar este imens. „Unele instituţii au fost implicate activ, altele au urmărit pasiv. Un număr mare de persoane au deschis conturi, alţii au creat companii offshore, alţii au transferat banii, iar alţii au aranjat toate aceste scheme”, a declarat Alexandr Sroianoglo.