JUSTIŢIE

Procurorii nu respectă regula de a purta mantii în timpul şedinţelor de judecată

post-img

Din 1 ianuarie 2017, toţi procurorii sunt obligaţi să poarte mantie în timpul şedinţelor de judecată, dar nu toţi acuzatorii de stat respectă această normă. În prezent, în jur de 50 de mantii încă se află în proces de confecţionare, iar acest număr urmează să acopere necesarul. Conducerea Procuraturii Generale dă asigurări că până la mijlocul lunii decembrie, toţi procurorii vor fi asiguraţi cu mantii.

Adjunctul procurorului general, Mircea Roşioru, care este şi preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, a declarat pentru IPN că de la începutul anului şi până în prezent au fost confecţionate 520 de mantii, iar în acest sens din bugetul procuraturii au fost alocate peste 700 de mii de lei. Astfel, din numărul total de 720 de procurori, peste 30 de locuri sunt actualmente vacante. Alţi 45 de procurori sunt suspendaţi din funcţie din diferite motive, iar în jur de 60 de procurori, care activează în cadrul Procuraturii, se ocupă de politici şi nu au nevoie de facto de mantii pentru că nu merg în instanţă. Respectiv, cele 50 de mantii care sunt în proces de confecţionare, va acoperi numărul necesar, iar toţi procurorii vor dispune de ţinuta vestimentară prevăzută de lege, lucru care urmează să se întâmple până la mijlocul lunii decembrie.

Mircea Roşioru a menţionat că asigurarea procurorilor cu mantii a durat din cauza aprobării tardive a Regulamentului privind stabilirea modelului şi a însemnelor distinctive ale ţinutei vestimentare a procurorilor. Acesta a fost aprobat cu întârziere – pe 22 decembrie 2016, adică cu o săptămână până la intrarea în vigoare a obligativităţii de a purta mantie în instanţă. Preşedintele CSP menţionează că un alt motiv pentru care procurorii nu au reuşit să se prezinte la şedinţele de judecată în mantie chiar de la 1 ianuarie 2017, este şi durata procedurilor de achiziţie. Însă din luna mai, în proporţie de aproape 90%, procurorii au fost asiguraţi cu mantii.

Mantia procurorului, spre deosebire de cea a avocaţilor şi a judecătorilor din instanţele de fond şi apel care este neagră, este de culoare bleumarin mat. De asemenea, acuzatorii de stat poartă în piept insigna Procuraturii Generale. Preţul pentru o unitate este 1400 de lei. Ţinuta vestimentară se pune la dispoziţia procurorului în mod gratuit, iar termenul de folosinţă a unei mantii este de cinci ani.