Procuratura Anticorupţie a renunţat la învinuirile aduse co-proprietarului reţelei de benzinării ”Vento”, Igor Borş, care acum doi ani fusese reţinut, iar ulterior, timp de aproximativ un an - deţinut în arest preventiv.
Astfel, în conformitate cu cerinţele art.320 din Codul de procedură penală, după examinarea tuturor probelor existente în dosar, Procuratura Anticorupţie a renunţat la învinuirea adusă inculpatului şi a solicitat Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani achitarea lui, decizia finală urmând a fi luată de magistraţi pe 28 septembrie 2020.
Amintim că, pe 3 martie 2018, Procuratura Anticorupţie (condusă la acea etapă de Viorel Morari) anunţa despre reţinerea omului de afaceri, care împreună cu alţi şase presupuşi complici au fost învinuiţi de spălare de bani şi evaziune fiscală, în scopul obţinerii controlului şi dobândirea proprietăţii asupra staţiilor PECO ce aparţineau unei întreprinderi mixte cu capital străin.
Procurorul de caz (Roman Statnâi) a organizat atunci percheziţionarea, reţinerea, menţinerea persoanelor în arest de la două până la unsprezece luni, fiindu-le sechestrate şi averile. Ulterior, acelaşi procuror i-a scos pe toţi de sub urmărire penală, unicul figurant deferit justiţiei fiind co-proprietarul reţelei de benzinării, Igor Borş.
Procuratura preciează că, la baza urmăririi penale a acestuia a stat actul emis în urma unui control fiscal (anulat ulterior de instanţa de judecată), efectuat la insistenţa Procuraturii Anticorupţie la respectivul agent economic pentru perioada de până la venirea co-proprietarului în afacere. Menţionăm că, Igor Borş era doar co-proprietar, împreună cu fratele său, neavând nici o funcţie executivă şi nerealizând în acest sens nici o activitate de administrare a acestei întreprinderi.
În prezent, acţiunile poliţiei şi ale procurorilor anticorupţie care au gestionat acest dosar constituie obiectul unei anchete penale, în curs de desfăşurare, despre rezultatele căreia Procuratura va informa suplimentar.
De asemenea, procuratura subliniază că numele fraţilor Andrian şi Igor Borş, co-proprietari ai reţelei de benzinării ”Vento”, se regăseşte în lista celor 38 de dosare, care ar reprezenta rezultatul unor comenzi politice şi care au dus la urmărirea penală şi judecarea, pe nedrept, a mai multor persoane. În luna iunie 2020, Procuratura Generală a informat publicul despre primul bilanţ al evaluării acestor dosare, inclusiv despre clasarea cauzei penale în privinţa lui Andrian Borş, care a reuşit să scape, la acea perioadă, de arest, fiind plecat peste hotare.
Amintim că, printr-o dispoziţie emisă de Procurorul General, în februarie curent, a fost instituit un Grup de control şi monitorizare a unor dosare concrete şi asta după ce instituţia a luat act de Declaraţiile şi Raportul APCE, declaraţiile unor organizaţii neguvernamentale, activişti civici, reprezentanţi ai partidelor politice, dar şi adresările parvenite pe adresa Procurorului General, din care rezulta o listă de dosare pretins politice.
Procuratura va continua să aplice toate căile legale de repunere în drepturi a persoanelor care au fost pe nedrept urmărite penal şi judecate.