JUSTIŢIE

Procuratura renunţă la învinuire în dosarul ”Grupului Petrenco”

post-img

Procuratura Generală a luat act de Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 14 septembrie 2021 în cauza Petrenco şi alţii versus Republica Moldova.

Constatările CEDO din hotărâre au autoritatea lucrului judecat cu privire la importante elemente ce se conţin în acuzaţiile reclamanţilor, aduse în cadrul unui dosar penal care, în prezent, se află pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani.

Prin urmare, în şedinţa de judecată planificată pentru astăzi, 17 septembrie 2021, ora 14:00 în dosarul în care figurează reclamanţii (Grigore Petrenco, Alexandr Roşco, Mihail Amerberg, Pavel Grigorciuc, Andrei Druzi, Oleg Buznea şi Vladimir Jurat), procurorul va renunţa oficial la acuzaţiile aduse acestora pentru săvârşirea infracţiunii de organizare şi participare la dezordini în masă.

Pe această cale, Procuratura Generală aduce scuze oficiale tuturor persoanelor figurante în acest dosar penal, care au fost pe nedrept acuzate de săvârşirea pretinsei infracţiuni de dezordini în masă.