JUSTIŢIE

Presupusul făptaş al triplului omor de la Mereşeni a fost reţinut

post-img

Un locuitor al satului Caracui, raionul Hânceşti, în vârstă de 23 de ani, presupus făptaş al omorului celor trei adolescenţi din Mereşeni, a fost reţinut. Adolescenţii ar fi ars, după ce casa în care se aflau a fost mistuită de flăcări.

Crima a avut loc pe 25 noiembrie 2018, la miezul nopţi, când poliţia a fost sesizată că în satul Mereşeni din raionul Hânceşti arde o casă.

În locuinţă au fost depistate cadavrele a trei adolescenţi de 15, 17 şi 18 ani. Tânărul de 18 ani a suferit leziuni cranio-cerebrale, cauzate de un obiect dur contondent şi a fost internat în stare gravă la spitalul din Hânceşti, unde a decedat, peste câteva zile.

Potrivit poliţiei, din acea casă au dispărut telefoanele mobile ale victimelor şi un topor.

În urma unei percheziţiei efectuate la domiciliul suspectului, au fost predate benevol telefoanele mobile ale victimelor şi a fost depistat şi ridicat toporul, cu care a fost comisă crima.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia, declarând că a făcut cunoştinţă cu victimele prin intermediul reţelelor sociale. După care au decis să se întâlnească pe 24 noiembrie 2018, la domiciliul unuia dintre aceştia din satul Mereşeni, unde au servit băuturi alcoolice. În urma unor neînţelegeri, între ei s-a iscat un conflict, inculpatul le-a aplicat celor trei victime câteva lovituri de topor în regiunea capului, după care a incendiat casa.

Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă de la 15 la 20 de ani închisoare sau detenţiune pe viaţă, se precizează într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale a Republicii Moldova.