JUSTIŢIE

Poliţia a reţinut un recidivist care ar fi jefuit două tinere în plină stradă

post-img

Ofiţerii de investigaţii a sectorului Râşcani din cadrul Direcţiei de poliţie mun. Chişinău, au reţinut un tânăr de 28 ani, locuitor a capitalei, pentru că ar fi jefuit două tinere.

Primul caz a avut loc în noaptea de 2 decembrie pe str. A. Russo, în timp ce tânără se întorcea la domiciliu individul s-a apropiat şi ameninţând-o în mod deschis i-a sustras geanta în care avea actele de identitate şi mijloace băneşti, cauzându-i un prejudiciu în sumă de 800 lei.

Al doilea caz a avut loc pe data de 13 decembrie, pe str. Albişoara, în timp ce o tânără se deplsa pe stradă, individul a urmărit-o şi ameninţând-o  în mod deschis i-a sustras două telefoane mobile , cauzându-i un prejudiciu în sumă de 7 500 lei.

Forţele de ordine au iniţiat un şir de acţiuni speciale de investigaţii cu privire la reţinerea individului. Iar la 21 decembrie, suspectul a fost localizat şi reţinut de poliţişti, fiind escortat la inspectorat pentru audieri. Acesta şi-a recunoscut vinovăţia, fiind plasat în arest pentru 30 de zile.  Anterior, individul a mai fost judecat pentru infracţiuni similare.

Actualmente, acesta este cercetat penal pentru infracţiune de jaf, care conform legislaţiei penale prevede o pedeapsă cu închisoare pe un  termen de la 5 până la 7 ani.