JUSTIŢIE

Petru Lucinschi şi alţi 5 acţionari ai UNIBANK, scoşi de sub urmărire penală în dosarul privind ”frauda bancară”

post-img

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, împreună cu alţi 5 acţionari ai UNIBANK, au fost scoşi de sub urmărire penală în dosarul privind ”frauda bancară”.

Acum un an, cei şase acţionari ai UNIBANK au fost puşi sub învinuire, fiindu-le încriminată comiterea escrocheriei în proporţii deosebit de mari şi spălare de bani în interesul unui grup criminal organizat.

În urma studierii minuţioase a probatoriului, recent, Procuratura Anticorupţie a ajuns la concluzia că faptele persoanelor respective nu întrunesc elementele infracţiunilor imputate.

În concret, ca urmare a multiplelor acţiuni de urmărire penală, confruntări între învinuiţi/bănuiţi şi martori, măsuri speciale de investigaţii, s-a constatat că în acţiunile învinuiţilor nu se regăseşte elementul obligatoriu al infracţiunilor, şi anume intenţia directă la realizarea scopului infracţional urmărit de grupul criminal organizat la obţinerea unui folos material.

Urmărirea penală în episodul privind acţionariatul UNIBANK din ”FRAUDA BANCARĂ” continuă, iar Procuratura va informa, în limitele legii, despre evoluţiile acestora.

La finalizarea urmăririi penale pe acest episod, se va decide asupra responsabilităţii procurorilor care au urmărit ilegal persoanele, reabilitate acum în drepturi.