JUSTIŢIE

Un grup criminal format din întreprinzători şi foşti angajaţi de la fisc, destructurat. Reţineri pentru evaziune fiscală

post-img

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, în comun cu Inspectoratul Naţional de Investigaţii, a efectuat 27 de percheziţii în cadrul unei cauze penale pornită pe faptul evaziunii fiscale a întreprinderilor, în proporţii deosebit de mari.

Potrivit materialelor urmăririi penale, un grup criminal organizat, format din întreprinzători şi foşti angajaţi de la fisc, în perioada 2015 - prezent, controlând direct sau prin intermediul persoanelor interpuse activitatea a peste 10 agenţi economici din municipiul Chişinău, care au ca gen de activitate gestionarea restaurantelor şi cafenelelor, au obţinut venit nedeclarat încasat de la punctele comerciale, de peste 18 000 000 de lei. Acest lucru a dus la neachitarea impozitelor, prejudiciind în proporţii deosebit de mari bugetul public naţional cu peste 5 760 000 lei.

În urma efectuării percheziţiilor, au fost depistate şi ridicate 209 157 de lei (necontabilizate corespunzător pentru o zi de activitate), calculatoare, aparate de casă, suporturi electronice pe care se păstrează evidenţa contabilă, documente fiscale şi documente contabile, înscrisuri de ciornă, precum şi alte obiecte.

Totodată, au fost reţinute trei persoane care sunt bănuite de evaziune fiscală în proporţii deosebit de mari, infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de până la şase ani sau cu amendă în mărime de până la 267 de mii de lei. Persoana juridică riscă amendă de cel mult 350 de mii de lei cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Percheziţiile au fost efectuate cu suportul angajaţilor de la "Fulger".