JUSTIŢIE

Pavel Grigorciuc a fost reţinut de PCCOCS. Procurorii efectuează acţiuni de urmărire penală

post-img

Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizat şi Cauze Speciale (PCCOCS) l-a reţinut astăzi pe cetăţeanul Grigorciuc Pavel, bănuit de comiterea unui act de huliganism împotriva unui procuror.

Procurorii PCCOCS efectuează acţiuni de urmărire penală cu participarea acestuia.

Dat fiind faptul că reţinutul a comis fapte similare în trecut, potrivit legii, acesta riscă o pedeapsă în formă de amendă de până la 67.500 lei sau o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani.

În după amiaza zilei de 11 septembrie 2019, un procuror a fost agresat fizic de către cetăţeanul Pavel Grigorciuc, în timp ce primul ieşea din Curtea de Apel Chişinău. Acesta i-a aplicat lovituri în diferite regiuni ale corpului, astfel încât victima a fost supusă examinării medico-legale şi internată în spital.

Amintim că Pavel Grigorciuc a fost implicat într-un alt caz. Acesta a fost arestat la sfârşitul lunii martie, sub acuzaţia de huliganism. Potrivit probatoriului, totul s-a întâmplat într-un local din centrul Chişinăului. Inculpatul l-a agresat verbal pe parlamentarul Sergiu Sârbu, după care l-a apucat de haină şi l-a lovit în faţă. În apărarea sa, Grigorciuc a declarat că democratul l-a insultat.