JUSTIŢIE

Patru inspectori ai APCSP, reţinuţi de CNA. Ar fi luat mită de la agenţi economici pentru a nu le verifica activitatea comercială

CNA a reţinut patru inspectori ai Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei suspectaţi de corupţie. Potrivit oamenilor legii, aceştia ar fi luat mită de la mai mulţi agenţi economici pentru a nu le verifica activitatea comercială.

În această dimineaţă s-au făcut percheziţii în birourile de serviciu ale mai multor angajaţi de la Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei. În urma acestora, patru inspectori au fost reţinuţi şi plasaţi în izolator pentru 72 de ore. Persoanele bănuite au fost audiate de procurori şi de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie.

VICTORIA TIMUŞ, ofiţer de presă CNA:„S-a constatat că, angajaţii APCSP ar fi efectuat periodic controale la comercianţii din pieţele din Chişinău şi din ţară, iar pentru a nu indica în actele de constatare presupusele nereguli stabilite în activitatea de întreprinzător, aceştia ar fi pretins şi primit de la agenţi economici bani sub formă de taxe de protecţie. Sumele variau între 5 000 şi 10 000 de lei, erau transmise în câteva tranşe şi percepute sub pretextul de a nu confisca marfa sau de a permite comercializarea bunurilor în lipsa actelor permisive.”

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, funcţionarii bănuiţi de corupere pasivă riscă până la 10 ani de detenţie, amendă de până la 400 de mii de lei şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice timp de 10 ani. Cazul e cercetat de Procuratura Anticorupţie.