JUSTIŢIE

Opinii împărţite privind legalitatea organizării Adunării Generale a Judecătorilor

post-img

Adunarea Generală a Judecătorilor a provocat discuţii contradictorii în societate cu privire la legalitatea şi moralitatea organizării unui asemenea eveniment în situaţia actuală a justiţiei. În timp ce unii consideră corect din punctul de vedere al legislaţiei organizarea adunării, alţii o consideră lipsită de temei legal, transmite IPN.

Deputatul fracţiunii PAS, blocul ACUM, Sergiu Litvinenco, susţine că ceea ce s-a întâmplat vineri vorbeşte despre cât de putred este sistemul de justiţie din Republica Moldova. Potrivit lui, la Adunare a existat problema cvorumului. Litvinenco spune că în momentul votării pentru demisia membrilor CSM erau 184 de judecători care nu constituiau majoritatea din numărul total de 394. „Eu nu pot să numesc acest eveniment ca Adunare Generală a Judecătorilor. Nu este o şedinţă deliberativă şi o Adunare în sensul legal al termenului. În condiţiile în care nu există cvorum, este o întrunire, o şezătoare, dar nu este o Adunare Generală a Judecătorilor”, a afirmat parlamentarul. În opinia lui, scopul judecătorilor care au iniţiat Adunarea este de a bloca activitatea justiţiei având în vedere că evenimentul a fost organizat imediat ce a fost retrasă de către CSM a imunitatea preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Ion Druţă.

Judecătorul Oleg Melniciuc consideră că Adunarea Generală a Judecătorilor a fost iniţiată în condiţiile legii şi la baza ei au stat anumite hotărâri judecătoreşti. Magistratul spune că anterior aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată. În opinia lui Oleg Melniciuc, nu ar fi existat probleme legate de această Adunare, dacă pe ordinea de zi nu se regăsea punctul care se referea la ridicarea mandatelor CSM. „Dacă era situaţia de a fi discutată starea din sistem, eu sunt absolut de acord că CSM nu era să se opună, iar la Adunare erau să participe 360 de judecători, era să se discute situaţia, erau să fie chemaţi la raport ex-preşedintele CSM, Victor Micu, care a avut o activitate îndelungată, actualul preşedinte interimar, Dorel Musteaţă. Şi, dacă în procesul acestei adunări cineva solicita modificarea ordinii de zi şi se includea exprimarea votului de neîncredere faţă de Consiliu şi solicitarea de a demisiona, aceasta este o procedură corectă, iată atunci era posibil ca judecătorii să voteze pentru demisie”, a declarat magistratul în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la Jurnal TV.

Fosta vicedirectoare a Centrului Naţional Anticorupţie Cristina Ţărnă consideră că este un lucru pozitiv faptul că judecătorii au dorit să se întrunească într-o şedinţă. „Eu aş trata cu mult mai mult respect faptul că un procent atât de mare dintre judecători a venit totuşi la această Adunare, chiar dacă nu a avut cvorum. Cel puţin, pentru toată societatea este clar că ei şi-au propus să revoce membrii CSM pe care i-au numit tot ei”, a afirmat Cristina Ţărnă.

Comentatorul politic Pavel Midrigan consideră că starea de lucruri în sistemul judecătoresc trebuia discutată foarte clar. În opinia lui, ar trebui să fie selectaţi câţiva mediatori care să calmeze spiritele în sistem pentru că trebuie restabilită încrederea în sistemul judecătoresc. Pavel Midrigan susţine că o posibilitate de a restabili lucrurile ar fi putea fi oferită de Autoritatea Naţională de Integritate care ar trebui să verifice fiecare magistrat în parte, iar unii dintre aceştia ar trebui înlăturaţi din sistem. În plus, Inspectoratul Fiscal ar putea să verifice judecătorii pe parcursul fiecărui an.

Vineri, 27 septembrie, a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor în cadrul căreia s-a decis revocarea mandatelor a şapte membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.