Despăgubirile de 70 de milioane de lei pe care Republica Moldova trebuie să le achite în dosarul "Gemenii", aşa cum a hotărât CEDO, vor fi plătite, de fapt, tot din banii cetăţenilor. Asta chiar dacă ieri premierul Ion Chicu spunea că suma va fi luată din bugetul alocat sistemului judecătoresc. Opinia publică a criticat aspru afirmaţia prim-ministrului şi a numit-o populistă.
ION CHICU, prim-ministrul Republicii Moldova: „Reducând finanţarea pentru sistemul judecătoresc cu 70 de milioane de lei, care trebuie să-i plătim urmare a condamnării la CEDO. Noi bani din altă parte nu vom aloca.”
Asta declara ieri premierul Republicii Moldova. Iar reacţiile critice nu au întârziat să apară. Experţii în drept spun că banii vor fi luaţi, de fapt, din acelaşi buzunar al statului.
Reacţia lui Alexandru Tănase, fost preşedinte al Curţii Constituţionale: „Premierul bate şaua să priceapă iapa... Domnia sa nu poate să nu cunoască faptul că justiţia este un "serviciu" pe care statul îl furnizează cetăţenilor şi pe care îl finanţează din impozitele cetăţenilor. Prin urmare, reducerea finanţării justiţiei cu 70 de milioane de lei înseamnă, de fapt, sancţionarea justiţiabililor, a cetăţenilor din impozitele cărora justiţia este finanţată. Pentru o ilegalitate comisă de persoane foarte uşor identificabile, vor fi sancţionaţi, în final, tot cetăţenii, care vor primi servicii mai proaste cu 70 milioane lei”.
Doctorul habilitat în drept constituţional Teodor Cârnaţ spune că, de fapt, eroarea celor cinci magistraţi e din cauza statului care nu a avut capacitatea să organizeze un sistem judecătoresc funcţional:
„Pentru moment, eu consider că este o decizie populistă, care vrea să arate precum că ei luptă cu acea corupţie din sistemul judecătoresc. Se ia din bugetul de stat deoarece din aceşti bani puteau fi alocaţi mult mai mult bani pentru pensii, sănătate, pedagogi, dezvoltare durabilă, drumuri, deoarece orice prostie care o face un judecător, ministru, procuror, noi plătim cu toţii din buzunarul nostru. Ei sunt angajaţii statului şi lucrează din numele statului.”
Şi fostul ministru de la Justiţie, Vladimir Cebotari, spune că prin tăierea finanţării cu 70 de milioane de lei ne vom alege doar cu o justiţie finanţată insuficient.
VLADIMIR CEBOTARI, fost ministru al Justiţiei: „Această răspundere e una colectivă. Vor răspunde şi personalul tehnic, asistenţii, judecătorii care au emis decizii corecte şi bune şi nu au condamnări. De ce ei trebuie să suporte această responsabilitate? Orice finanţare subţiată a justiţiei va duce decât la scăderea calităţii actului de justiţie.”
Decizia CEDO împotriva Republicii Moldova a fost pronunţată pe 18 februarie, la 14 ani de la depunerea dosarului. Astfel, statul e obligat să achite 1,5 milioane de euro, să restituie clădirea şi terenul de care au fost deposedaţi în mod ilegal păgubiţii. Dacă în termen de 3 luni nu vor fi onorate aceste obligaţii, atunci statul va mai trebui să achite încă 2,1 milioane de euro.