JUSTIŢIE

Omul de afaceri Alexandr Pincevschi a fost plasat în arest la domiciliu

post-img

Curtea de Apel Chişinău a decis să-l plaseze în arest la domiciliu pe Alexandr Pincevschi, arestat pentru 25 de zile în dosarul parcărilor cu plată. Potrivit procurorilor, Pincevschi colaborează cu structurile de anchetă.

Avocatul lui Pincevschi declara, anterior, că acesta nu ar avea nicio legătură cu parcările care urmau să fie amenajate şi nici cu firma care a câştigat licitaţia.

CNA şi procurorii anticorupţie au iniţiat o urmărire penală în cazul parcărilor cu plată pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu de către factori de decizie ai Primăriei şi abuzului în serviciu comis de către reprezentanţi ai unor agenţi economici. Dosarul a fost deschis în legătură cu existenţa unor bănuieli că viceprimarul ar fi semnat contractul fără aprobarea de către Consiliul Municipal Chişinău.

Persoanele reţinute în acest caz, printre care viceprimarul Nistor Grozavu, şeful Direcţiei Transport, Igor Gamreţchi, şi fostul consilier municipal Ghenadie Ivaşcenco, sunt cercetate penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi abuz. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 10 ani de închisoare cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii.