JUSTIŢIE

O tânără de 19 ani din Soroca, suspectată de trafic de copii

post-img

O tânără în vârstă de 19 ani, originară din Soroca a fost reţinută recent de poliţie, fiind suspectată de trafic de copii.

Oamenii legii au stabilit că pe parcursul anilor 2017-2018, bănuita, urmărind scopul exploatării sexuale comerciale şi profitând de poziţia de vulnerabilitate, a recrutat două minore şi o tânără din raionul Soroca. Fetele erau cazate în apartamente din oraşul Chişinău pentru a presta servicii contra plată.
 
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală pe faptul comiterii infracţiunii de trafic de copii, suspecta a fost reţinută pe un termen de 72 ore, iar ulterior plasată în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.  
 
Dacă va fi dovedită vinovăţia, aceasta riscă o pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani.
 
Forţele de ordine continuă masurile speciale de investigaţii, întru stabilirea tuturor circumstanţelor şi altor persoane implicate în acest caz.