JUSTIŢIE

O nouă şedinţa de judecată în dosarul Şor, amânată

post-img

Şedinţa de judecată în dosarul Şor, care urma să aibă loc astăzi, 3 aprilie, la Curtea de Apel Cahul, a fost amânată din cauza indisponibilităţii judecătorilor. Ofiţerul de presă al Procuraturii Anticorupţie, Mihaela Tarlapan, a declarat pentru IPN că următoarea şedinţă a fost stabilită pentru 20 mai.

În iunie 2017, prima instanţă l-a condamnat pe fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii de Economii, Ilan Şor, la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înşelăciune şi abuz de încredere. Sentinţa a fost atacată în instanţa de apel atât de procuror, cât şi de avocaţii inculpatului şi de reprezentantul Băncii de Economii. Ilan Şor, care este primar de Orhei, a fost eliberat din arest la domiciliu, iar până la pronunţarea sentinţei definitive se află sub control judiciar. Dosarul a ajuns la Curtea Apel Chişinău abia după şase luni, iar în februarie 2018 a fost strămutat la Curtea de Apel Cahul.

În urma alegerilor din 24 februarie, Ilan Şor a devenit deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a X-a.