JUSTIŢIE

O basarabeancă va face închisoare în Italia pentru că a bătut o bătrână

O femeie din Republica Moldova va sta trei ani în puşcărie, în Italia, pentru că a maltratat bătrâna de care îngrijea.

Femeia de 47 de ani muncea de zece ani în familia de italieni. A fost găsită vinovată de aplicarea violenţei.

Basarabeanca a ajuns în vizorul autorităţilor în 2017, după ce a fost filmată cu telefonul de un vecin cum lovea şi agresa bătrâna de 86 de ani.

Aceasta era torturată, chiar dacă se afla în scaun cu rotile, suferea de Alzheimer şi avea probleme cardiace, fiind incapabilă să reacţioneze.

Cazul a avut loc în regiunea Padova.