JUSTIŢIE

R. Moldova, o nouă condamnare la CtEDO pentru detenţia unui cetăţean fără motive suficiente şi relevante

post-img

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza Coteţ c. R. Moldova, cererea nr. 72238/14, prin care a constatat încălcarea Articolului 3 (condiţii inumane de detenţie) şi Articolului 5 (dreptul la libertate şi la siguranţă) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi a obligat Moldova să achite suma de 6.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral, precum şi costuri şi cheltuieli.

Reclamantul este un cetăţean născut în 1991 şi care locuieşte în Chişinău. Acesta a avut o altercaţie, în anul 2014, cu alte două persoane, una dintre care era în stare avansată de ebrietate. În cadrul altercaţiei, reclamantul a împins persoana în stare de ebrietate şi a lovit-o o dată. Persoana a căzut şi s-a ales cu o leziune serioasă la cap. Scena a fost văzută de către soţia persoanei în cauză şi de un vecin.

În aceeaşi zi reclamantul a fost arestat şi plasat în detenţie. La data de 18 iunie 2014 Judecătoria Ialoveni a dispus arestarea preventivă a reclamantului pentru 30 de zile. Instanţa a considerat că detenţia a fost necesară deoarece reclamantul a fost acuzat de o infracţiune serioasă şi aparent exista riscul să influenţeze investigaţia.

Reclamantul a contestat măsura cu recurs şi a invocat, printre altele, că avea un loc de trai permanent, era angajat şi nu avea istoric de comportament violent; că nu poate influenţa martorii deoarece erau din altă localitate şi o restricţionare de părăsire a localităţii ar fi fost suficientă pentru a elimina acest risc. De asemenea, el a invocat că a cooperat cu anchetatorii de la bun început şi că nu putea părăsi ţara deoarece documentele de călătorie au fost ridicate. Curtea de Apel, însă, a respins recursul. 

Ulterior, bărbatul a fost eliberat şi apoi arestat din nou la insistenţele procurorilor. Judecătoria Ialoveni a constatat lipsa motivelor pentru detenţia reclamantului şi s-a dispus eliberarea imediată sub control judiciar. Reclamantul nu avea dreptul să părăsească localitatea fără aprobarea instanţei şi să comunice cu persoane implicate în investigaţia penală. Procuratura a declarat recurs.

La data de 22 iulie 2014 Curtea de Apel Chişinău a admis recursul procurorului şi a dispus arestarea reclamantului pentru o perioadă de 30 de zile. Motivele reţinute de instanţa de recurs au fost că reclamantul poate să se ascundă, să influenţeze investigaţie sau să comită o nouă infracţiune. Reclamantul nu a fost arestat şi, potrivit acestuia, i s-a comunicat să plece acasă.

În august 2014 reclamantul a fost arestat acasă şi plasat în detenţie, perioada detenţiei fiind prelungită de câteva ori, acesta fiind deţinut în Penitenciarul nr. 13, în condiţii inumane şi degradante, spune bărbatul.

În 2017 Curtea Supremă de Justiţie l-a condamnat pe reclamant pentru huliganism şi cauzarea neintenţionată a leziunilor grave, stabilind o pedeapsă de 2 ani, cu suspendare.

Reclamantul s-a plâns îla CtEDO de lipsa motivelor relevante şi suficiente a detenţiei sale,  de examinarea întârziată a cererii de revocare a măsurii şi de neprezentarea materialelor cauzei penale; de lipsa unui remediu eficient de realizare a dreptului la compensare şi de condiţiile inumane de detenţie din Penitenciarul nr. 13.

Curtea a constatat în unanimitate, violarea Articolului 5 § 3, observând în primul rând că cauza împotriva reclamantului nu era complexă şi urmau a fi interogate câteva persoane. Curtea a concluzionat că reclamantul nu s-a ascuns de autorităţi, aşa cum susţineau acestea şi că nu au existat motive suficiente şi relevante pentru a prelungi detenţia reclamantului pentru aproape 4 luni.

Reclamantul a cerut 15.000 de Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 2.000 de Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului suma de 4.000 de Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 2.000 de Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Sursa: Asociaţia „Juriştii pentru Drepturile Omului”