JUSTIŢIE

Ministerul Justiţiei propune un proiect de lege cu măsuri pentru copiii delincvenţi

post-img

Ministerul Justiţiei propune spre consultări publice un proiect de lege care prevede măsuri şi servicii destinate copiilor cu comportament deviant, care au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală sau contravenţională, dar nu sunt pasibili de răspundere.

Secretarul general Anatolie Munteanu a spus la briefingul săptămânal al ministerului că iniţiativa vine să acopere un gol legislativ şi prevede crearea unui serviciu de plasament pentru copiii delincvenţi, ceea ce nu a fost până acum, transmite IPN.

Proiectul de lege stabileşte instituţiile responsabile, măsurile şi serviciile destinate copiilor aflaţi în conflict cu legea. „Până acum nu a fost niciun serviciu social pentru educarea şi lucrul continuu cu această categorie”, a spus Anatolie Munteanu.

Astfel, copiii care sunt în conflict cu legea vor fi supravegheaţi mai strict, vor fi obligaţi să frecventeze şcoala şi să acceseze serviciile sociale specializate de zi. Vor urma, după caz, tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie. Le va fi interzis să meargă în anumite locuri şi să menţină legături cu anumite persoane. În cazul în care menţinerea în familie a copilului delincvent nu va fi posibilă sau dacă acesta nu îşi va îndeplini obligaţiile stabilite prin măsura supravegherii specializate, se va dispune aflarea lui în cadrul unui serviciu de plasament.

Potrivit lui Anatolie Munteanu, începând cu 2009, a sporit fenomenul delincvenţei juvenile. Se constată o creştere semnificativă a infracţiunilor comise de către minorii sub vârsta de 13 ani, de la 1,7% în 2009, la 2,2%. Numeric, e vorba de 1490 de copii.