JUSTIŢIE

Mecanismul cooperării juridice între statele CSI va fi îmbunătăţit

post-img

Comisia politică externă şi integrare europeană a decis, în şedinţa de astăzi, să propună plenului Parlamentului votarea modificărilor la Legea pentru ratificarea Protocolului la Convenţia privind asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală din 22 ianuarie 1993.

Potrivit noilor modificări, vor fi atribuite competenţe de colaborare în domeniul actelor de stare civilă, acte de studii, a stagiului de muncă etc. şi altor autorităţi naţionale. Este vorba despre Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Agenţia Servicii Publice, Casa Naţională de Asigurări Sociale, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Serviciul Fiscal de Stat. În prezent, asemenea competenţe are doar Ministerul Justiţiei şi Procuratura Generală.

”Cooperarea în domeniul asistenţei juridice în baza respectivului Protocol, numai prin intermediul autorităţilor centrale este una anevoioasă, cu durată îndelungată, fiind uneori tergiversată executarea cererilor de asistenţă juridică internaţională, ceea ce nu de puţine ori creează nemulţumiri din partea cetăţenilor”, menţionează autorii în nota informativă. 

Proiectul urmează a fi examinat şi votat de plenul Parlamentului.