JUSTIŢIE

Mai multe plante de cânepă, special cultivată, depistate în cadrul percheziţiilor efectuate de poliţiştii de frontieră

post-img

665 de plante de cânepă semiuscate şi mai multe recipiente pentru consumul substanţelor narcotice, au fost depistate şi ridicate din gospodăria unui conaţional. Descoperirea a avut loc în urma percheziţionării a trei locaţii din oraşul Soroca, unde exista informaţia precum că proprietarii ar fi implicaţi în diverse activităţi ilicite.

oliţiştii de frontieră din Direcţia regională Nord, în coordonare cu Procuratura din oraşul Soroca, au iniţiat un şir de măsuri investigative în cadrul cauzei penale, pornite acum o lună, timp în care s-a monitorizat activitatea a trei locuitori ai oraşului Soroca. În rezultat, la sfârşitul săptămânii trecute au fost autorizate percheziţii la domiciliile acestora.

Deoarece cei trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani au dat bir cu fugiţii, a fost nevoie de intervenţia colegilor de la Detaşamentul Situaţiilor Excepţionale Soroca şi Inspectoratul de Poliţie Soroca pentru a facilita accesul în locuinţe. 
Ca urmare a măsurilor efectuate, într-un garaj au fost depistate opt rânduri de sfori pe care erau agăţate  665 de plante canabis semiuscate, îngrijite şi special cultivate, cât şi ridicate recipiente utilizate pentru consumul de substanţe narcotice. 
Echipa de anchetă continuă cercetările pe cazul dat sub toate aspectele legale, în vederea elucidării circumstanţelor şi reţinerii persoanelor implicate.