JUSTIŢIE

La Strasbourg se va discuta punerea în aplicare a hotărârilor CEDO. R.Moldova, vizată în două cazuri

post-img

În perioada 13-15 martie 2018, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei va organiza ultima sa şedinţă trimestrială pentru a supraveghea punerea în aplicare a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). R. Moldova este vizată în două cazuri.

Reuniunea va urmări o dezbatere tematică privind supraaglomerarea în închisori, condiţiile de detenţie şi eficacitatea căilor de atac pentru persoanele afectate de aceste probleme. Ministrul justiţiei din Belgia, Koen Geens va participa la dezbatere împreună cu experţii Consiliului Europei şi reprezentanţii celor 47 de state membre, relateză Ziarul de Gardă.

Pe lista indicativă a cazurilor care urmează a fi examinate în timpul reuniunii R.Moldova apare de două ori – la punctul 11, în raport cu grupurile Ciorap, Becciev şi Paladi, pentru condiţii rele de detenţie, inclusiv lipsa accesului la îngrijiri medicale adecvate şi lipsa unui remediu eficient şi la punctul 15, în cazul Catan şi alţii, unde Federaţia Rusă a violat dreptul la educaţie a copiilor şi părinţilor care merg la şcolile cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană a R. Moldova.

La 20 iulie 2010, CEDO a pronunţat hotărîrea în cauza Ciorap vs. Moldova, prin care a recunoscut violarea art. 3 din Convenţia Europeană cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale.

La 19 octombrie 2017, în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse în R. Moldova a avut loc manifestul „La 5 ani de la Hotărârea CtEDO pe „dosarul şcolilor”, lupta pentru dreptul la educaţie continuă”. La acesta au participat reprezentanţi ai Promo-Lex, precum şi mai mulţi elevi şi profesori din regiunea transnistreană.

„Nu s-a mişcat nimic din loc. Am venit să spunem Federaţiei Ruse că rana este vie şi sângerează. E timpul să ia măsuri. Suntem nevoiţi să încercăm să ne facem auziţi. Dacă nu ar fi speranţă, nu ar fi şcoli. Noi, în 2002, am fost scoşi cu forţa din clădirea şcolii din Grigoriopol, de 15 ani suntem obligaţi să facem naveta cu copiii ca să facă şcoală în limba română. Noi credem că este anormal acest lucru”, spunea atunci Eleonora Cercavschi, directoarea Liceului Teoretic „Ştefan cel Mare” din Doroţcaia.

Acum 5 ani, la 19 octombrie 2012, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a pronunţat Hotărârea în cauzele Catan şi alţii 27 c. Moldovei şi Rusiei, Caldare si alţii 42 c. Moldovei şi Rusiei, Cercavschi şi alţi 98 c. Moldova şi Rusia. Prin acea Hotărâre CtEDO a recunoscut violarea Articolului 2 Protocol 1 – Dreptul le Educaţie în raport cu Federaţia Rusă. În acelaşi timp, Curtea a stabilit că R. Moldova nu se face vinovată de violarea dreptului la educaţie în cauzele date. Curtea acorda cu titlu de prejudicii morale reclamanţilor 1 milion şi douăzeci de mii Euro şi 50 mii Euro cu titlu de costuri de reprezentare.