Consilierul local din Corjeuţi, care în februarie 2018 a lovit mortal cu maşina un minor şi a părăsit locul accidentului rutier, a fost condamnat la închisoare cu executare de către Curtea Supremă de Justiţie.
Tragedia a avut loc pe 25 februarie 2018, pe strada centrală din satul Corjeuţi, raionul Briceni. Deplasându-se în stare avansată de ebrietate la volanul propriului automobil, inculpatul a virat pe acostament, spulberând un copil, de 7 ani, care mergea cu mama sa.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii, impactul a fost atât de violent, încât minorul a decedat pe loc, iar inculpatul şi-a continuat drumul, deplasându-se la domiciliul său, unde şi-a parcat maşina, după care s-a culcat.
La scurt timp, acesta a fost reţinut, iar la demersul procurorilor – plasat în arest preventiv, unde s-a aflat până la sentinţa primei instanţe.
Prin sentinţa Judecătoriei Edineţ, sediul Briceni, inculpatul a fost recunoscut vinovat de „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, săvârşită în stare de ebrietate” şi „părăsirea locului accidentului rutier”. Pentru aceste infracţiuni magistraţii l-au condamnat la 3 ani si 2 luni închisoare, cu suspendare, inculpatul fiind eliberat din arest preventiv chiar din sala de judecată.
Procurorii nu au fost de acord cu această pedeapsă, calificând-o drept una disproporţională gravităţii faptei imputate şi au contestat-o la Curtea de Apel Bălţi, care a respins apelul procurorilor.
Recent, Curtea Supremă de Justiţie, examinând recursul acuzatorilor la deciziile nominalizate, l-a admis, iar inculpatul a fost condamnat la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare, urmând ca organele afacerilor interne să pună în aplicare decizia instanţei suprme judecătoreşti.
Decizia Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă.