JUSTIŢIE

Fostul preşedinte al raionului Criuleni şi şeful unei întreprinderi, trimişi în judecată pentru trucarea licitaţiilor

post-img

Fostul preşedinte al raionului Criuleni Iurie Andriuţa şi administratorul Întreprinderii municipale „Edilitate Criuleni” vor compărea pe banca acuzaţilor pentru organizare şi, respectiv, complicitate la comiterea abuzului de serviciu, soldat cu prejudicierea intereselor publice în proporţii mari.

Procuratura Anticorupţie a trimis dosarul de învinuire a celor doi în judecată. Potrivit procurorilor, în intervalul iulie 2015 - aprilie 2017, inculpatul, care exercita funcţia de preşedinte al raionului Criuleni, a solicitat tuturor conducătorilor instituţiilor de învăţământ din unitatea administrativă ca lucrările ulterioare să fie efectuate prin intermediul Întreprinderii municipale „Edilitate Criuleni”, fondată de către Consiliul raional.

Preşedintele raionului se implica în alocarea de resurse financiare instituţiilor subordonate consiliului pentru publicarea anunţurilor cu privire la organizarea unor proceduri de achiziţie a lucrărilor de reparaţii şi construcţii prin oferta cererilor de preţ. Câştigătoare a licitaţiei de achiziţionare a serviciilor de reparaţie a fost desemnată firma „Crioleal-Com”, condusă de fiul preşedintelui consiliului (anterior condusă şi fondată de însuşi preşedintele raionului), „Edilitate Criuleni” şi „Rioli” - condusă şi controlată de şeful întreprinderii municipale.

Prin urmare, acţionând de comun acord şi în înţelegere prealabilă, prin intermediul „Edilitate Criuleni” inculpaţii au executat lucrări de construcţii şi reparaţii la obiectivele instituţiilor subordonate Consiliului raional Criuleni, cu exagerări la volumul şi costul lucrărilor. În total, potrivit estimărilor efectuate de specialiştii Inspecţiei de Stat în Construcţii, prin aceste acţiuni ilicite interesele publice au fost prejudiciate cu 252 000 de lei.

Fostul preşedinte al raionului Criuleni şi-a recunoscut vina. Pentru cele incriminate, acesta riscă amendă de până la 117 000 de lei sau închisoare de până la şase ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 10 ani.