Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani a emis sentinţă de condamnare cu suspendare în dosarul fostului director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Vasile Botnari, acuzat de procurori de abuz de serviciu la îndepărtarea de pe teritoriul Republicii Moldova a celor şapte profesori turci. Despre aceasta a anunţat procurorul general Alexandr Stoianoglo în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.
Procuratura Generală declară că respectiva cauză penală a fost expediată în judecată în luna februarie a acestui an, magistraţii dispunând examinarea materialelor în procedură clasificată, iar în luna iulie, Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani a emis verdictul, sentinţa pe acest caz fiind secretizată, în totalitate.
Având în vedere rezonanţa socială a cazului, Procuratura Generală a expediat pe adresa conducerii instanţei de fond care a judecat dosarul, o scrisoare prin care a solicitat desecretizarea dispozitivului sentinţei şi acordul de a aduce la cunoştinţa publicului pedeapsa aplicată inculpatului. Deocamdată, Procuratura Generală nu a primit un răspuns în acest sens.
Amintim că, prin hotărârea din 11 iunie 2019, CtEDO a constatat violarea articolelor 5.1 şi 8 din Convenţia pentru Drepturile Omului şi a obligat Guvernul Republicii Moldova să achite câte 25.000 de EURO pentru cinci cetăţeni turci, ale căror drepturi au fost încălcate, suma totală pentru despăgubirea prejudiciului moral fiind de 125.000 EURO.
La începutul acestui an, Procuratura a înaintat Ministerului Finanţelor un demers prin care a solicitat să intervină, din numele statului Republica Moldova, cu o acţiune civilă privind încasarea de la inculpat în folosul părţilor vătămate a sumei prejudiciului dispus de către CtEDO.
Inculpatul a achitat prejudiciul cauzat statului, precum şi toate cheltuielile judiciare.
Urmărirea penală în cazul declarării drept persoane indezirabile şi îndepărtării de pe teritoriul Republicii Moldova a celor şapte cetăţeni ai Turciei a fost iniţiată de procurori în vara anului 2019. Ulterior, pe acest caz au fost reţinuţi şi puşi sub învinuire doi ex-vicedirectori SIS, împreună cu directoarea Biroului Migraţie şi Azil (BMA).
În cursul urmăririi penale, procurorii au stabilit însă că, procedura de îndepărtare a celor 7 profesori turci a fost dispusă, în mod arbitrar, de către SIS, conducerea BMA nefiind informată despre pretinsele motive clasificate care ar fi vizat securitatea ţării şi ar fi întemeiat îndepărtarea acestora din Republica Moldova. Potrivit probatoriului, SIS şi-a asumat acţiunile de îndepărtare şi cele precedate, în lipsa unei solicitări scrise din partea BMA sau a unui acord de colaborare în acest sens. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care BMA este unica instituţie competentă a organiza şi efectua activităţile necesare în vederea îndepărtării de pe teritoriul ţării a străinilor.
Astfel, toată operaţiunea a fost dispusă, coordonată şi dirijată nemijlocit de către inculpat, care, deţinea, la acel moment, funcţia de director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, iar adjuncţii i-au executat ordinile şi dispoziţiile, fără a şti că acestea sunt ilegale, primind asigurări de la şef că totul decurge într-un cadru perfect legal, ultimul asumându-şi toată responsabilitatea juridică în acest sens.
În aceste condiţii, prin ordonanţa procurorului, foştii vicedirectori ai SIS, dar şi directoarea BMA au fost scoşi de sub urmărire penală, iar ex-directorul SIS, pus sub învinuire, iar dosarul - deferit justiţiei.