JUSTIŢIE

Fadei Nagacevschi a anunţat demisii la Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Eliberarea condiţionată din închisoare a lui Vlad Filat nu a rămas fără urmări. Ministrul Justiţiei, Fadei Nagacevschi, a anunţat demisii la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Nagacevschi susţine că şefii mai multor instituţii din subordinea ministerului, inclusiv ai penitenciarelor, îi obstrucţionează accesul la informaţii.

Ministrul Justiţiei a mai declarat că sunt suspiciuni privind eliberarea condiţionată a lui Vlad Filat.

Şi preşedintele Igor Dodon susţine că eliberarea fostului premier a fost pregătită de fosta guvernare.

Judecătoria Chişinău a admis, ieri, demersul administraţiei Penitenciarului nr. 13 şi l-a liberat condiţionat, înainte de termen, pe fostul premier Vlad Filat. Potrivit instanţei, Vlad Filat are dreptul să ocupe funcţii publice şi să-şi păstreze Ordinul Republicii.

Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare, pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă. El a ajuns după gratii, în octombrie 2015, în urma unui denunţ depus de către Ilan Şor. Pe rolul Judecătoriei Chişinău se află un al doilea dosar penal pe numele lui Vlad Filat în care este acuzat de spălare de bani în proporţii deosebit de mari.