JUSTIŢIE

Dosarul preşedintelui raionului Dubăsari a fost trimis în judecată. Acesta pledează nevinovat

post-img

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmăriea penală şi a expediat în instanţa de judecată dosarul în privinţa preşedintelui raionului Dubăsari. Este învinuit pentru abuz de serviciu, cauzarea daunelor în proporţii considerabile intereselor publice şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, soldate cu urmări grave.

Demnitarul a făcut declaraţii, nu îşi recunoaşte vina şi pledează nevinovat.

Acesta este învinuit de emiterea unor decizii ilegale ce se referă la:
- Delegarea, cu încălcarea normelor de procedură, a angajaţilor Consiliului raional Dubăsari spre participare în delegaţii oficiale peste hotarele Republicii Moldova;
- Încheierea ilegală a unor contracte de achiziţionare a serviciilor de asistenţă juridică ;
- Încălcarea legislaţiei privind secretul de stat, prin aprobarea listei colaboratorilor din subordinea Consiliului raional, care urmau să aibă acces permanent la secretul de stat cu avizarea achitării plăţilor sub formă de sporuri la salariu în acest scop;
- Fraudarea licitaţiilor publice;
- Acordarea nejustificată a adaosurilor salariale, primelor şi cadourilor angajaţilor consiliului raional, precum şi alocarea din fondul de rezervă al Consiliului raional a ajutoarelor materiale nejustificate diferitor persoane.

Potrivit probelor acumulate de procurori, s-a stabilit că prin respectivele decizii şi alte acţiuni ilegale săvârşite de către preşedintele raionului Dubăsari, a fost cauzat un prejudiciu considerabil bugetului Consiliului raional Dubăsari, în mărime de aproximativ 1,5 milioane lei.

Prin urmare, pentru faptele indicate, demnitarul a fost recunoscut în calitate de învinuit în comiterea infracţiunilor prevăzute în art. 327 alin. (2) lit. b), 328 alin. (3) lit. b) şi d) şi 329 alin. (2) lit. b) din Codul penal, iar dacă va fi găsit vinovat acesta riscă o pedeapsă de până la 16 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa funcţii publice pe un termen de până la 15 ani.