JUSTIŢIE

Doi tineri au sustras de la o staţie de alimentare cu carburanţi aproximativ 40 de mii de lei

post-img

Doi tineri cu vârstele de 21 şi 23 de ani, originari din municipiul Chişinău şi raionul Anenii-Noi, au fost reţinuţi de către ofiţerii de investigaţii ai IP Râşcani al Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, pentru că ar fi sustras de la o staţie de alimentare cu carburanţi, mijloace financiare în sumă de 38 641 lei.

Potrivit datelor acumulate în cadrul acţiunilor speciale de investigaţii şi de urmărire penală, bănuiţii au intrat în staţia de alimentare şi aplicând forţa fizică faţă de operator au sustras banii din masa casierului.

Poliţiştii au constatat ulterior că unul dintre ei era angajat la această staţie şi că ar fi cunoscut locul păstrării banilor. Mai mult, tot el fiind cel care ar fi organizat jaful.

În cadrul audierilor suspecţii şi-au recunoscut vinovăţia. Aceştia au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore şi sunt cercetaţi penal în stare de arest pentru jaf. Conform legislaţie penale în vigoare, bănuiţii riscă o pedeapsă cu închisoare pentru un termen de la 5 până la 7 ani.