JUSTIŢIE

Doi tineri au fost condamnaţi: Cumpărau substanţe psihotrope ce se vând cu reţetă medicală şi le vindeau la bucată

post-img

Doi membri ai unui grup organizat, care vindeau droguri, în proporţii deosebit de mari, au fost condamnaţi.

Inculpaţii cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani, originari din or.Orhei, pe parcursul anilor 2017 - 2018, participau la comercializarea drogurilor. Aceştia dobândeau din Franţa, dar  şi Republica Moldova, diferite cantităţi de droguri: substanţe psihotrope - buprenorfin, conţinute în comprimate ”Subutex” şi ”Suboxone” şi alte substanţe aflate în circuit restrâns, a căror eliberare poate fi posibilă doar cu reţetă medicală. 

Apoi, prin intermediul telefoanelor mobile şi al aplicaţiilor Whatsapp, Viber, Telegram negociau vânzarea acestora, cu preţuri majorate pentru o comprimată, persoanelor dependente de consumul de droguri, preponderent în municipiul Orhei. 

În luna noiembrie 2018, după comercializarea de către inculpaţi a grogurilor în proporţii deosebit de mari, care a avut loc sub controlul organelor de drept, făptuitori au fost reţinuţi.

Vinovăţia inculpaţilor a fost demonstrată pe deplin, fiindu-le stabilite pedepse sub formă de închisoare pe termen de 8 şi, respectiv, 9 ani, cu privarea de drepturi de a ocupa funcţii şi exercita activităţi legate de administrarea şi gestionarea substanţelor a căror circulaţie este limitată pe un termen de 5 ani, cu încasarea în mod solidar din contul inculpaţilor a cheltuielilor de judecată.

Sentinţa pronunţată este cu drept de atac în condiţiile legii.