JUSTIŢIE

Doi soţi vor ajunge pe banca acuzaţilor după ce au adus prin contrabandă un kilogram de heroină

post-img

Cauza penală a doi membri ai unei grupări asociate organizaţiei criminale „Chitaeţ”, învinuiţi de introducerea prin contrabandă a 1 kg de heroină din Turcia şi punerea acestuia în circulaţie în R. Moldova, a fost expediată în instanţa de judecată.

Inculpaţii sunt soţ şi soţie, originari din raionul Nisporeni. Femeia are vârsta de 48 de ani, iar bărbatul - de 41 de ani. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de comiterea infracţiunilor incriminate, aceştia riscă pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani pentru săvârşirea traficului ilicit de droguri, iar pentru comiterea infracţiunii de contrabandă – de la 3 la 10 ani. Oamenii legii întreprind în continuare măsuri necesare, în vederea identificării şi reţinerii tuturor persoanelor implicate în comiterea infracţiunilor investigate.

În dosarul iniţial intentat împotriva acestora este investigat un complex de infracţiuni, inclusiv cea de escrocherie, care implică înşelarea mai multor persoane şi obţinerea de la acestea a sumelor băneşti, bijuterii din aur şi diamante, ceea ce a cauzat un prejudiciu de peste 300.000 de euro. După finalizarea investigării celorlalte capete de învinuire, inclusiv cu referire la complicii acestora, procurorii PCCOCS vor expedia în judecată şi această cauză penală.