JUSTIŢIE

Doi bărbaţi intenţionau să traverseze în mod fraudulos frontiera, pentru a ajunge în Italia

post-img

Poliţiştii de frontieră au surprins pe malul râului Prut doi bărbaţi care intenţionau să traverseze în mod fraudulos frontiera moldo-română. Cercetările ulterioare au scos la iveală faptul că tinerii sunt cu antecedente penale şi că plănuiau să ajungă în Italia, pentru a se eschiva de răspundere.

Ieri, Patrula Sectorului Poliţiei de Frontieră Ungheni a observat două persoane în timp ce verificau împrejurimile. Dându-şi seama că sunt urmăriţi, bărbaţii au încercat să fugă de la faţa locului, dispersându-se în direcţii diferite. La scurt timp, poliţiştii de frontieră au reuşit reţinerea unuia dintre aceştia, fiind identificat ca cetăţean moldovean de 26 de ani, locuitor al mun. Chişinău. Operativ, în regiune au intervenit în forţă mai multe patrule ale Poliţiei de Frontieră. Mai târziu, angajaţii Sectorului Poliţiei de Frontieră Sculeni au reţinut pe cel de-al doilea conaţional de 30 de ani, cu viză de domiciliu în mun. Chişinău.

În cadrul audierii, tinerii au recunoscut că intenţionau să treacă prin înot râul Prut, având ca ţară de destinaţie Italia. Deoarece au antecedente penale şi nu au perfectate documentele de călătorie, conştientizau că legal nu ar fi putut traversa frontiera de stat.

Pe faptul celor constatate, poliţiştii de frontieră din Direcţia regională VEST au intentat dosare penale pe numele celor doi moldoveni, în baza art.27, 362 CP al RM, ceea ce prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de până la 37.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani. Totodată, persoanele sunt reţinute pentru 72 de ore în izolatorul de detenţie provizorie, până la luarea unei decizii în acest sens.