JUSTIŢIE

Doi bărbaţi din Republica Moldova supectaţi de omor au fost reţinuţi în România

post-img

Doi bărbaţi, de 25 şi, respectiv, 35 de ani, originari din raionul Nisporeni şi Hânceşti, au fost reţinuţi în dimineaţa zilei de astăzi, 18 septembrie, fiind suspectaţi de omor. Cei doi s-au ascuns teritoriul României, unde au şi fost reţinuţi şi de unde urmează a fi extrădaţi

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi după ce concubina unuia din suspecţi a descoperit în veceul propriei gospodării din raionul Nisporeni mai multe oseminte.

În urma investigaţiilor s-a stabilit identitatea persoanei decedate. S-a constatat că suspecţii au lovit victima de mai multe ori în regiunea pieptului, lăsând-o fără suflare, după care au aruncat cadavrul în veceul din gospodărie. Omorul a avut loc după ce suspecţii, împreună cu victima, au consumat băuturi alcoolice la domiciliul unuia dintre suspecţi, în luna iulie a acestui an.

Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru omor intenţionat. Potrivti legislaţiei în vigoare, aceasta se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţie pe viaţă.